Magi: The Labyrinth of Magic

Magi: The Labyrinth of Magic

Informaţii despre serie

Genuri:
Actiune, Aventura, Fantezie, Shounen
Stadiu:
Complet (25 episoade)
Voce:
Limba Japoneză
Vârsta minimă:
Adolescenți 13+
Descriere:
Peste tot în lume sunt împrăștiate labirinte care ascund comori nemaipomenite. Se spune că aceste locuri misterioase mai numite „Temnițe”, sunt create de Magi, o clasă rară de magicieni care ajută oamenii să-și clădească imperiile îndrumându-i spre temnițe. Labirintele sunt conduse de djinni, ființe supranaturale care oferă puteri imense celor care reușesc să le rezolve, deseori numindu-i regi care să conducă lumea. Aladin e un copil magician care a plecat de acasă și e nerăbdător să exploreze lumea întreagă. Își începe aventura alături de mentorul lui Ugo, un djinn pe care-l poate invoca cu flautul său. La scurt timp, cum necum, a reușit să strice un car de aprovizionare al unui negustor, moment în care se împrietenește cu Alibaba Saluja. Ca să poată plăti despăgubirile și să evite să ajungă sclav la negustor, Alibaba sugerează să cucerească cea mai apropiată temniță, făcând astfel primul pas în aventura care va avea să schimbe lumea cu totul.
Seria următoare:
Data lansării:
07 octombrie 2012

Traducere:
Jimbo
Encoding:
Cody
Verificare:
KyubiVal, Darkness
Caută serie
Cele mai recente anime
Shaman King Episodul 64
Shaman King Episodul 63
Shaman King Episodul 62
Shaman King Episodul 61
Shaman King Episodul 60
Shaman King Episodul 59
Highschool DxD Hero Episodul 12 [FINAL]
Konohana Kitan Episodul 12
Konohana Kitan Episodul 11
Konohana Kitan Episodul 10
Konohana Kitan Episodul 9
Konohana Kitan Episodul 8
Konohana Kitan Episodul 7
Konohana Kitan Episodul 6
Konohana Kitan Episodul 5
Konohana Kitan Episodul 4
Konohana Kitan Episodul 3
Konohana Kitan Episodul 2
Konohana Kitan Episodul 1
Highschool DxD Hero Episodul 11
Shaman King Episodul 58
Shaman King Episodul 57
Shaman King Episodul 56
Highschool DxD Hero Episodul 10
Highschool DxD Hero Episodul 9
Shaman King Episodul 55
Shaman King Episodul 54
Shaman King Episodul 53
Shaman King Episodul 52
Shaman King Episodul 51
Shaman King Episodul 50
Shaman King Episodul 49
Shaman King Episodul 48
Shaman King Episodul 47
Shaman King Episodul 46
Shaman King Episodul 45
Shaman King Episodul 44
Shaman King Episodul 43
Shaman King Episodul 42
Shaman King Episodul 41
Shaman King Episodul 40
Shaman King Episodul 39
Shaman King Episodul 38
Shaman King Episodul 37
Shaman King Episodul 36
Shaman King Episodul 35
Shaman King Episodul 34
Shaman King Episodul 33
Shaman King Episodul 32
Shaman King Episodul 31
Shaman King Episodul 30
Shaman King Episodul 29
Shaman King Episodul 28
Shaman King Episodul 27
Shaman King Episodul 26
Shaman King Episodul 25
Highschool DxD Hero Episodul 8
Highschool DxD Hero Episodul 7
Highschool DxD Hero Episodul 6
Highschool DxD Hero Episodul 5
Highschool DxD Hero Episodul 4
Highschool DxD Hero Episodul 3
Highschool DxD Hero Episodul 2
Highschool DxD Hero Episodul 1,5
Highschool DxD Hero Episodul 1
Click aici pentru a urmări oricare din aceste serii.